A format numeroase generaţii de preoţi, a diortosit şi alcătuit texte liturgice, dar cel mai mult a iubit slujirea. Şi Dumnezeu i-a rânduit 68 de ani de preoţie, scrie Basilica.ro. „Trăind în viaţa monahală am fost impresionaţi în primul rând de monahii pe care i-am întâlnit în mănăstiri, de exemplele pustnicilor şi ale călugărilor, de figurile mari ale intelectualilor Părintele Florin Țucudean s-a dus la Dumnezeu De către zdv - 16.11.2019 DISTRIBUIȚI Preotul Florin Țucudean a încetat din viață la vârsta de doar 44 de ani. Vestea deosebit de tristă a îndoliat două comunități unde preotul slujise, cea de la Agrișul Mare, dar și cea de la Mănăstirea Feredeu. Festivalul „Procopie Jitariu-Florin Piersic" este singurul festival din România care poartă numele cunoscutului actor Florin Piersic. La Berchișești, localnicii s-au prins în hore și au dansat până târziu în noapte, spectacolul încheindu-se cu un recital al interpretei de muzică pop Alessia. Părintele Florin Boitan sau despre bucuria de a sluji. Pe părintele Florin Boitan îl găseai întotdeauna în biserică. În fiecare marți, vineri și sâmbătă după-amiază, zeci de credincioși veneau pentru a se spovedi sau pentru a-i cere sfatul. Dacă ajungeai într-un moment în care avea câteva clipe libere, puteai vedea cum lua Părintele Visarion Alexa a fost invitatul conferinței anuale ATORG, desfășurate în 2020 online Dresda: Întâlnirea Tinerilor Ortodocși Români din Germania, Austria şi Luxemburg (ATORG), la a XII-a ediție Participanți din Arhiepiscopia noastră la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși de la Craiova Întâlnire ATORG la Heidelberg Parintele Paisie Vasilioglu este unul dintre marii parinti duhovnici care s-au nevoit in Manastirea Frasinei. Nascut in ziua de 12 noiembrie 1913, parintele Paisie a adormit in Domnul in ziua de 1 aprilie 2008, cand in biserica manastirii era praznuita Sfanta Maria Egipteanca. Parintele Paisie Vasilioglu - Manastirea Frasinei u3DGs6L.

parintele florin de la berchisesti